Robocop din lacrima

L-a născut glanda lacrimogenă. Candva din lacrima smulsă de generozitatea minerilor îl născuse, politic, tovarăşul Iliescu. Asemeni lui Făt-Frumos din lacrimă, Theodor Stolojan, nu a avut ursitoare la crearea sa ca om politic. Doar lacrimi aducătoare de noroc. Ceva mai târziu, probabil dintr-o lacrimă rătăcită şi profound regretată ulterior, Brătianu contribui şi el la tăierea din moţ a lui Stolojan.

Mai era drum lung până la a deveni dragă Stolo. Până atunci rictusul maxilarului, imperfecţiune antomică probabil, fu luat ca mina unui om serios. Gângăvirea drept cumpătare în alegerea cuvintelor. Paloarea chipului trecu deasemeni drept aerul cu care viaţa îi înnobilează pe cavalerii ce luptă din răsputeri pentru cauze nobile. Şi presa i-a arătat lupta: afacerea Megapower, Tofan Grup, Unipan, acţiunile de la AlroSlatina şi altele. O luptă încununată de câştig şi desigur, câştiguri. Imaginea sa rămânea în tot acest timp cea a unei sintagme. Întâi îi fusese atribuită de securişti şi cozile lor de topor din presă lui Ion Iliescu: sărac şi cinstit.

În prima sa întrupare din prelingerea spre putere a lacrimii, Stolojan naţionalizase toată valuta din România, atât cea deţinută de către societaţi comerciale cât şi cea a persoanelor fizice la un curs fix, urmare a deciziei sale. Revoluţia îl prinsese în funcţia de director al Departamentului Relaţii Valutare şi Financiare. Mircea Dinescu declarase că în această calitate dăduse cu sbsemnatul deseori la Securitate. Cel ce avea să devină în văzul lumii „dragă Stolo” admitea. Era vorba însă doar de rapoarte. Cosmin Guşă îl declara „trezorierul Securităţii” şi era convins că face parte din a doua frăţie a Securităţii. Una ce avea probabil drept semn heraldic lacrima.

Cu atâta amar de istorie controversată în spate, Stolojan ajunge în momentul de graţie 2004. Moment când lacrima, tăinuită, folosită doar în ocazii conspirative cade în văzul lumii ca semn al castei din care fac parte adevăraţii bărbaţi ai naţiei. Devenise în sfârşit dragă Stolo, distincţia cea mai înaltă pe care neînfricaţii bărbaţi şi-o acordă înduioşaţi de propriul lor noroc. Stolo se întoarce. Revine sub înfăţişarea de Robocop născut din lacrimă. Gata să tragă, cu dinţii încleştaţi şi mâinile curat-murdare în criză, în inflaţie, în tot ce mişcă fără ştirea preşedintelui jucăuş.

Post-scriptum: Într-o zi, în curând, preşedintele Băsescu va plânge. Stolojan îşi va aminti cât e de obosit şi de bolnav. Va fi din nou dragă Stolo. Doi bărbaţi ce plâng de fiecare dată când se întâlnesc.

Maestrul